DUE CELESTE

DUE CELESTE January 21, 2021

Stăm de vorbă cu două prietene din Cluj Napoca, două colege de bancă ce studiază împreună de la vârsta 11 ani și împărtășesc aceleași afinități muzicale.
Prietenia lor durează de 18 ani și au în comun pasiunea pentru muzica clasică, muzica de cameră și muzica celestă. Anca și Paula, în vârstă de 29 de ani formează singurul duet din România, harpă-soprană, Due Celeste.
Momente solo de harpă: Mozart a scris Concert pentru Flaut, harpă și orchestră, singura creație dedicată acestui instrument muzical al marelui compozitor. Dans spaniol, din opera “La vida breve”, compusă de De Falla, a avut parte de diverse aranjamente de-a lungul timpului, unele dintre ele la harpă.
Opera “Lucia di Lammermoor”, al cărei autor este Gaetano Donizetti, a avut premiera pe 26 septembrie 1835, iar interludiul este creat special pentru a fi interpretat la harpă. Acesta este unul dintre cele mai apreciate fragmente de către harpiști.
Una dintre cele mai importante compoziții este opera lui Handel și poartă numele de Concert pentru harpă și orchestră. Deși inițial se credea că a fost concepută pentru orgă, specialiștii au descoperit ulterior că porțiunea instrumentului solo este dedicată harpei.

Ascultați interviul integral aici:

 




Current track

Title

Artist