Month: iunie 2022
Festivalul de muzică Summer Fest, din Moldova a ajuns la a V-a ediție și a anunțat line-up-ul de artiști. Organizatorii promit cel mai îndrăzneț mix: de food, distracție, muzică și odihnă pentru toate vîrstele pe parcursul a două zile ( 27-28 august). Evenimentul se va ține în aer liber, chiar în Grădina Botanică pentru a […]
Companiile europene din intreaga Europa se confruntă cu o lipsă de personal, în urma ridicării restricțiolor din pandemie. Gestionarea fluxului de pasageri și sprijinirea companiilor aeriene devine deosebit de dificilă mai ales în perioada verii când cererea este mai mare. În plus, personalul deja existent amenință cu mișcări de protest. În timpul pandemiei, când o […]
La 22 iunie, odată cu debutul perioadei estivale, a avut loc inaugurarea, rutei aeriene Bucureşti – Sevilla, rută operată, pe acest tronson, de o companie aeriană românească. Pentru a marca acest moment, a fost organizat un eveniment inaugural, găzduit de aeroportul Internațional San Pablo Sevilla, la care au participat alături de dl. Bogdan Stănescu, consul […]
“Am fost deosebit de onorat să fiu primit de către Preşedinte Joe Biden la Casa Albă. I-am transmis Preşedintelui Statelor Unite mesajul Preşedintelui Klaus Iohannis, precum şi dorinţa noastră de a întări parteneriatul trainic dintre România şi SUA”, a scris Andrei Muraru pe pagina sa de Facebook, însoţindu-şi postarea cu două fotografii în care apare alături […]
Conform ministrului Sănătăţii din Franța, cetățenii sunt încurajați să poarte masca sanitară din cauza noului val de infectări a virusului SARS-CoV-2 și noile sale variații. Momentan această măsură nu este obligatorie, însă, în contextual epidemiologic, autoritățiile recomandă distanțarea și utilizarea măștii de prodecție în locurile publice precum transportul public sau locul de muncă. Precum alte […]

Compania de bere artizanală Keller Holtz susține un eveniment unic, departe de agitația orașușui pentru a sărbători berea și muzica bună. Buticurile de bere Keller Holz sunt situate în toate sectoarele din Chișinău, fiind o bere populară în Moldova. Firma folosește tehnologii avansate și respectă tradițiile pentru a obține un produs aparte. Aceștia nu oferă […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească, pe cale aeriană spre Spania că multe organizații au anunțat perioade de greve în luna iulie. Conform unui comunicat al MAE, greva este anunţată în perioadele cuprinse între 1 – 3, 15 – 17 şi 29 – 31 iulie, la cele […]
Astăzi, 24 iunie, românii din întreaga lume sărbătoresc Ziua internațională a iei. Ia românescă reprezintă un simbol cultural pentru întregul popor, fiind un articol vestimentar ce ne trimite în istorie și evocă sentimente de mândrie. Cusăturile fine de pe ie și metoda meticuloasă de lucru reprezentă trăsături principale din componența costumului tradiţional românesc. Cromatica broderiei […]
Tânărul sportiv a reprezentat România la Campionatul Mondial de Natație susținut la Budapesta și va aduce medalia de aur acasă. La proba de 200 m liber, care a avut loc luni seara, 21 iunie, a făcut istorie și a stabilit un nou record mondial, la juniori, cu timpul de 1 min 43 sec 21/100. Recordul […]
În toamna acestui an, una dintre cele mai faimoase și longevive emisiuni se întoarce la PRO TV: Vocea României. Cei care formează echipa de jurați sunt unii dintre cei mai populari artiști români. Tudor Chirilă a declarat că se bucură să facă parte din acest proiect și este nerăbdător să descopere ce oameni talentați ascunde […]