Azur, la peste 45 de ani de la înființare. Nelu Vlad: „Publicul apreciază când te retragi la timp”

Written by on aprilie 7, 2022

 

Nelu Vlad, fondatorul și solistul celebrei trupe de muzică lăutărească Azur, a vorbit despre secretul din spatele longevității formației, dar și despre momentul care consideră că este oportun să se retragă.
Azur activează în industria muzicală din România de peste 45 de ani, cântând de-a lungul timpului pe scene mai mici sau mai mari, în regimuri politice mai autoritare sau mai relaxate, iar, acum, în pandemie. Formația a fost fondată de Nelu Vlad în 1977, iar de atunci și până acum a fost un singur secret în spatele longevității: organizarea asemeni unei societăți, în frunte cu un lider.
„Eu am luat inițiativa să creez această trupă, încă de acum 45 de ani, și am vrut să o păstrez. Ca să păstrezi o societate în viață, trebuie să ai un conducător, un lider. Toate riscurile, tot stresul din lume, ca să ții în mână toată formația, le-am luat asupra mea. Trebuie să le asiguri membrilor un venit lunar, să îi ții lângă tine. Trebuie ca tu, ca lider, să iei toată responsabilitatea în spate, să te ocupi de transport, de cazare, de mâncare. Atunci când cineva este responsabil cu toate astea, atunci toți sunt mai liniștiți. Dacă ești haotic, aventurier și lucrezi la întâmplare, nu o să poți să păstrezi o trupă atât de mult timp. Noi suntem ca o familie, ne cunoaștem după gesturi, stând atât de mult timp plecați împreună. Nu mai are niciun efect o vorbă aruncată greșit, pentru că funcționăm ca o familie”, a povestit Nelu Vlad.
Pentru o trupă care a trecut testul timpului, care s-a bucurat de publicuri numeroase peste tot pe unde a cântat și care a compus piese care s-au auzit peste tot și care au avut numeroase reinterpretări, este important să știe când să se retragă, sau cel puțin asta crede Nelu Vlad. Acesta spune că, cel mai probabil, Azur va mai cânta un an sau doi, iar apoi va face un pas în spate și va asculta tinerele voci.
„Probabil succesul nostru va mai dura un an, doi. Trebuie să te retragi din bun simț. Nu te mai poți urca pe scenă când nu mai ai așteptări de la tine. Te retragi și îi urmărești pe alții, tineri, zvelți, talentați. Publicul apreciază când te retragi la timp”, a spus Nelu Vlad.
Secretul din spatele piesei „În stație la Lizeanu”
Nelu Vlad a compus de-a lungul anilor zeci de piese care s-au bucurat de aprecierea publicului, iar una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate melodii este „În stație la Lizeanu”. Nelu Vlad povestește că, deseori, a compus piese în urma unor întâmplări sau, pur și simplu, după ce a auzit un cuvânt sonor, care i-a cerut o rimă. Acest lucru se aplică și când vine vorba de „În stație la Lizeanu”.
„Sincer, am făcut melodii care au fost create în urma unor întâmplări. Am făcut melodii după un gând care mi-a trecut la un moment dat prin cap. Pur și simplu, atunci când am auzit vorba asta, în stație la Lizeanu, imediat mi-a sunat armonic, ritmat, imediat mi s-a cerut rima. În fiecare piesă pe care o fac, strecor de fiecare dată câte o fărâmă de umor. Piesa, la început, a avut altă formă, iar pe parcurs am mai modificat. Al doilea text a avut mai mult succes. Nu obișnuiesc să mă întorc la piese des, pentru că, odată ce au intrat în memoria oamenilor, nu mai poți să le schimbi”, a spus Nelu Vlad.
Succesul piesei se datorează unui singur cuvânt, „domnișoară”, este de părere acesta. De altfel, Nelu Vlad spune că doar două cuvinte pot face o melodie.
„Cred că la toate piesele refrenul are 90% efect asupra oamenilor. Iar acest cuvânt, domnișoară, pe care l-am folosit și aici și în altă melodie, a ajutat. E un cuvânt sonor, plăcut și, automat, câștigi și fetele și băieții. Refrenul contează foarte mult, iar două cuvinte formează un cântec”, a mai spus Nelu Vlad.
Albumul care încununează peste 45 de ani de activitate
Azur a lansat, în 18 martie, alături de casa de discuri Roton Music, albumul Best of, care înglobează esența acestei formații și a activității sale care s-a întins pe atâția ani. Pentru album au fost alese 42 de piese, majoritatea piese consacrate, însă și câteva noi, care, totuși, păstrează spiritul Azur, așa cum îl cunoaște publicul.
Albumul a fost făcut pentru cei care vor să aibă muzica Azur mai aproape, la o calitate bună, potrivită pentru vremurile noastre.
„Vreau ca cei cărora le place muzica noastră să fie mulțumiți. Vreau să se bucure de muzica Azur, așa cum au cunoscut-o prima dată. Eu cred că acum, ceea ce am realizat, e potrivit pentru oameni și mă simt foarte mulțumit sufletește cu acest dublu CD. Oamenii își pot alege din cele 42 de piese melodia preferată. Bineînțeles, înainte puteau să le ia de pe net, însă nu le puteau lua la calitatea aceasta, în timp ce pe altele nu le găseau. Faptul că le-am imprimat live și nu ne-am folosit de metode electronice, se simte. Acolo sunt niște suflete care au vrut să transmită ascultătorilor ceva din toată ființa lor”, a spus Nelu Vlad.

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist