19 mai: ce s-a întâmplat?

Written by on mai 19, 2021

715: Este ales Papa Grigore al II-lea.

1051: Henric I al Franței se căsătorește cu cea de-a doua soție, Anna de Kiev, fiica lui Iaroslav I cel Înțelept. Ei vor fi părinții viitorului rege Filip I al Franței.

1445: Ioan al II-lea al Castiliei îi înfrânge pe Infanții Aragonului în prima bătălie de la Olmedo.

1499: Caterina de Aragon se căsătorește prin procură cu Arthur Tudor, Prinț de Wales. Caterina are 13 ani și Arthur 12.

1535: Exploratorul francez Jacques Cartier se întoarce în America de Nord, în a doua sa călătorie, cu trei nave, 110 bărbați și cei doi fii ai șefului de trib Donnacona (pe care Cartier îi răpise în timpul primei călătorii).

1536: Anne Boleyn, a doua soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și mama viitoarei regine Elisabeta I, este executată în Turnul Londrei pentru presupusul adulter, incest cu fratele ei George și trădare.

1568: Regina Elisabeta I a Angliei ordonă arestarea Mariei, regina Scoției.

1643: Războiul de Treizeci de Ani: Forțele franceze sub comanda lui Ludovic al II-lea, prinț de Condé, înving decisiv forțele spaniole în bătălia de la Rocroi, marcând sfârșitul simbolic al Spaniei și începutul hegemoniei franceze. Este cea mai grea înfrângere din istoria armatei spaniole.

1802: Legiunea de onoare (Légion d’honneur) este fondată de Napoleon Bonaparte pentru a recompensa talente excelente și mari virtuți.

1845: Exploratorul britanic John Franklin execută cu navele HMS Erebus și HMS Terror ultima sa expediție în căutarea pasajului de Nord-Vest. Navele sunt abandonate și întreg echipajul moare de foame, hipotermie, tuberculoză, otrăvire cu plumb și scorbut.

1848: Războiul Mexicano-American: Mexicul ratifică Tratatul de la Guadalupe Hidalgo, încheind astfel războiul și cedând Statelor Unite California, Nevada, Utah și părți din alte patru state pentru suma de 15 milioane de dolari.

1897: Oscar Wilde este eliberat din închisoarea Reading Gaol.

1917: Este fondat clubul norvegian de fotbal Rosenborg BK.

1919: Este înființată organizația neguvernamentală Save the Children pentru apărarea drepturilor copilului.

1919: Mustafa Kemal Atatürk aterizează la Samsun pe coasta anatoliană a Mării Negre, inițiind ceea ce mai târziu se va numi Războiul de Independență al Turciei.

1922: Este înființată „Organizația de Pionieri” a Uniunii Sovietice.

1962: La Madison Square Garden, New York, are loc sărbătorirea zilei de naștere a președintelui american John F. Kennedy. Punctul culminant este atins când Marilyn Monroe cântă “Happy Birthday”.

1971: Uniunea Sovietică lansează proba spațială Mars 2.

1991: Croații votează în proporție de 93,24% pentru independența țării într-un referendum.

2007: Are loc primul referendum pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, în urma căruia 74,48% din voturile exprimate sunt împotriva demiterii președintelui.

2009: O echipă de cercetători condusă de paleontologul norvegian Jørn H. Hurum a publicat prima descriere a Darwinius masillae, scheletul fosilizat al unei maimuțe vechi de 47 de milioane de ani, despre care se susține că reprezintă veriga lipsă în evoluția rasei umane.

2012: Disidentul orb Chen Guangcheng a plecat din China spre Statele Unite, punând capăt disputei diplomatice dintre cele două superputeri.

2016: Un avion Airbus A320 operat de EgyptAir se prăbușește în Marea Mediterană, omorând toți cei 56 de pasageri și 10 membri ai echipajului aflați la bord.

2018: La capela St George de la Palatul Windsor are loc căsătoria Prințului Harry cu Meghan Markle.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Continue reading

Current track

Title

Artist