Cristian Mandu

Cristian Mandu December 18, 2020

– Am visat de mic să mă fac pilot de avion, însă bunica mea m-a păcălit că am probleme cu inima, astfel că, potrivit dorințelor familiei mele, în prima fază am dat la conservator ci nu la școala de aviație.
– Pentru această meserie îți trebuie o doză de nebunie… dar mai ales trebuie să fii pasionat de zbor pentru a putea face performanță în acest domeniu de activitate.
– În perioada de pandemie activitatea companiilor aeriene a fost și este foarte afectată. La nivel mondial s-au închis foarte multe companii, care nu au reușit sa dezvolte o strategie de criză.

 

 



Current track

Title

Artist